Muzica, expresie a constiintei omului, se integreaza dintotdeauna in existenta biologica, sociala, psihica si spirituala a acestuia. Pe prima treapta a dezvoltarii sociale oamenii au compus muzica dupa simtirea lor si dupa felul lor de a gandi. De aceea muzica primitiva nu poate fi inteleasa decat punand-o in legatura cu viata si spiritul omului din acea perioada.
Primul act social al omului – confectionarea uneltelor – se leaga de aparitia muncii si are in vedere dominatia asupra naturii. De aici decurge si necesitatea oamenilor de a comunica intre ei (originea vorbirii articulate) si se dezvolta capacitatea lor de a rationa (originea gandirii).
Inceputurile muzicii se pot plasa la sfarsitul perioadei paleolitice a erei pietrei din prima formatie sociala. Neputinta omului in fata fenomenelor naturii neintelese a dus la credinte, la incercarea de a influenta natura prin magie, vraji, rituri, incantatii, descantece; apar cultul naturii, credinta, religia.
Unele manifestari muzicale (strigate, inganari) servesc scopuri legate de viata cotidiana, iar practica credintelor insotite de dans si cant se executa cu functii precise: adoratie, amenintare, imbarbatare si sunt pentru vindecare, protectie, intimidare etc.
Picturile descoperite pe laturile pesterilor infatiseaza imagini de instrumente primitive: lemne producatoare de zgomot prin lovire; tobe, piei de animale intinse pe un corp de rezonanta – actionate prin frecare (buhai) sau batai; instrumente de suflat (oase, coarne de vita, scoici, coji de fructe, tevi de trestie); instrumente cu coarde – arcuri cu coarde taiate in fasii (titera, harpa).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu