Dupa secole de monodie - cantarea pe o voce - in secolele al IX-lea, al X-lea si al XI-lea isi face aparitia polifonia - cantarea pe mai multe voci. O prima forma este organum - cantarea pe doua voci - diafonie - in care vocea de baza este numita cantus firmus, iar cea suprapusa este numita discant.
Incepand cu secolul al XII-lea se adauga o a doua si o a treia voce de discant si se contureaza doua procedee de creatie polifonica: imitatia si contrapunctul. Aceste doua tehnici de compozitie coexista si se imbina in creatii polifonice din ce in ce mai elaborate, astfel incat perioada cuprinsa intre secolele al XIV-lea si al XVII-lea - Renasterea - se numeste in istoria muzicii "epoca de aur " a polifoniei vocale.
Polifonia vocala se manifesta in doua directii: muzica religioasa, in genuri ca motetul si missa si muzica laica pornind de la forme cum sunt caccia, pesca, balada, frotolla, vilanella si culminand cu madrigalul. Apogeul artei polifonice vocale il atinge compozitorul Giovanni Pierluigi da Palestrina (1525-1594). Creatia sa cuprinde numeroase motete, madrigale si 93 de misse dintre care cea mai cunoscuta este Missa Papae Marcelli.
